Citind câteva știri în această dimineață, am dat peste o informație interesantă: telefonul viitorului ar putea fi transparent. La prima vedere, ideea pare spectaculoasă, iar dorința de a avea un dispozitiv cu ecran transparent există de mult timp în rândul pasionaților de tehnologie. Compania Polytron promite că în viitorul apropiat acest lucru va deveni realitate. Dar oare chiar așa să fie?
Deși un astfel de concept sună incredibil, apar inevitabil o serie de întrebări legitime: de ce am avea nevoie de un telefon transparent? Vor exista aplicații optimizate pentru o astfel de tehnologie? Și chiar dacă vor fi dezvoltate, vor aduce o utilitate practică reală în viața de zi cu zi? V-ar plăcea să dețineți un astfel de dispozitiv?
Deocamdată nu se cunoaște o dată exactă de lansare, însă managerul general al companiei Polytron, Sam Yu, a declarat că producția ar putea demara spre sfârșitul anului. Până atunci, compania poartă negocieri intense cu marii producători de smartphone-uri pentru a aduce acest concept pe piață.
Până când producătorii vor decide lansarea comercială a unui astfel de model, rămâne de văzut dacă publicul larg va fi cu adevărat interesat de achiziție. Între timp, ne bucurăm de performanțele smartphone-urilor actuale.

Telefon transparent… hmm… interesant dar nu cred că îmi voi lua unul.
taree asta cu telefonul ..e ca cei care duc lipsa de alimente..au doar imagini in stomac,,au doar impresia ca au avut ceva pe masa. ..ma intreb cum se poate lauda cineva cu un astfel de telefon..daca crede cineva ca e o farfuriuta mai sofisticata pentru cana de cafea.