Zvon: Google și Asus lucrează la o tabletă de 99 de dolari

Un zvon apărut pe internet indică faptul că Asus și Google lucrează la două noi tablete: una de 199 de dolari și una de doar 99 de dolari.

Conform unor surse din industrie, Google intenționează să lanseze aceste două modele până la sfârșitul anului. Concurența acerbă pentru dominația segmentului de tablete aduce beneficii directe utilizatorilor, ducând la prețuri mult mai accesibile și la echipamente performante.

Dacă ne gândim că până nu demult era greu de crezut că vom avea pe piață o tabletă sub 200 de dolari cu adevărat bună și performantă, iată că rivalitatea dintre Amazon, Google și Apple dă roade.

Rămâne de văzut dacă acest zvon se va adeveri în perioada următoare.

Lasă un comentariu