Pe piața din Statele Unite, Samsung lansează două noi telefoane inteligente la prețuri accesibile (în jur de 100 de dolari la încheierea unui abonament la operator): Samsung Exhibit 4G și Samsung Gravity SMART.
Din punct de vedere tehnic, Samsung Exhibit 4G rulează sistemul de operare Android 2.3 Gingerbread și oferă conectivitate rapidă 4G (HSPA+), în timp ce Samsung Gravity SMART vine echipat cu Android 2.2 Froyo. Un avantaj important al modelului Gravity SMART este prezența tastaturii fizice complete QWERTY, glisantă pe orizontală, extrem de comodă pentru redactarea rapidă a mesajelor și e-mailurilor.
