Ieri, Facebook a prezentat oficial, în cadrul unei conferințe de presă, schimbările majore aduse fluxului de noutăți (News Feed).
Așa cum ne-am obișnuit deja, cel mai probabil va urma o perioadă în care mulți utilizatori vor fi nemulțumiți sau sceptici cu privire la aceste modificări de interfață.
Ce noutăți pregătește Facebook?
Noul flux de știri va include opțiuni avansate de filtrare și sortare a conținutului. Astfel, vom putea alege să vizualizăm doar actualizările text, fotografiile, muzica sau noutățile legate de jocuri. De asemenea, utilizatorii vor putea sorta postările în funcție de persoanele sau paginile favorite de la care doresc să primească actualizări.
Pentru început, aceste schimbări vor fi disponibile pentru utilizatorii de telefoane mobile și tablete, urmând ca ulterior să fie implementate și pe versiunea pentru calculatoare (desktop).
Pentru a consulta mai multe detalii și imagini demonstrative, puteți accesa pagina oficială aici.



