
OnePlus 5 este unul dintre cele mai așteptate smartphone-uri ale acestei veri, și pe bună dreptate. Compania chineză a reușit de fiecare dată să-și surprindă clienții cu eticheta de „flagship killer”, iar șansele de a primi un dispozitiv remarcabil sunt foarte mari și în acest an.
Următorul smartphone de top al producătorului este OnePlus 5. Compania a ales să sară peste cifra 4 în denumirea dispozitivului, deoarece acest număr simbolizează ghinionul sau „moartea” în cultura chineză (tetrafobie).
CEO-ul Pete Lau a publicat recent o imagine de prezentare a dispozitivului. Deși aceasta nu dezvăluie specificațiile tehnice complete ale telefonului, frecvența tot mai mare a zvonurilor și a scurgerilor de informații indică faptul că OnePlus 5 va fi anunțat oficial în săptămânile următoare.
OnePlus ar putea anunța noul flagship în luna iunie, urmând ca telefonul să fie disponibil pe piață începând din iulie. Din detaliile apărute până în prezent, se pare că OnePlus 5 va include un procesor Qualcomm Snapdragon 835, un ecran Quad HD cu margini curbate și o baterie de 3.000 mAh.
De asemenea, OnePlus 5 ar putea fi livrat în versiuni cu 6 GB sau 8 GB de memorie RAM, alături de o memorie internă de stocare de până la 256 GB. Totodată, pentru prima dată pe un smartphone OnePlus, am putea vedea o configurație cu cameră duală.