Particip la competiția SuperBlog, iar etapa a patra a acestui concurs ne provoacă să scriem despre prima carte citită. Din păcate, nu-mi mai aduc aminte cu exactitate care a fost chiar prima dintre ele, însă vă pot povesti cu drag cum am început să descopăr pasiunea pentru citit.
De mic copil, părinții mei mă trimiteau în fiecare vacanță la bunici. Pe atunci vremurile erau cu totul altele: nu existau iPad-uri, iPhone-uri și nici atât de multe tentații pe micile ecrane. Copiii nu stăteau închiși în casă în fața calculatorului jucând Counter-Strike, ci ieșeau afară, alergau și se întâlneau pe imaș. Era o perioadă în care farmecul jocurilor copilăriei însemna mișcare, prietenie și natură curată.
Tocmai în acei ani minunați, deși inițial nu mă consideram deloc un fan al cititului, am început să descopăr magia cărților.
Vacanțele la bunici și primele lecturi
Ce făceam în acea perioadă? Deoarece timpul îmi permitea din plin, iar bunicii nu mă împovărau cu treburi grele, mergeam adesea pe malul apei să prind pește. În clipele de liniște de pe malul lacului, simțeam nevoia să am o ocupație, așa că mă obișnuisem să iau mereu cu mine o carte. Alteori, pur și simplu mă așezam pe prispă și răsfoiam pagină cu pagină. În fața casei se înălța un măr bătrân, care mă adăpostea perfect de razele dogoritoare ale soarelui de vară. Îmi amintesc și acum cu nostalgie de cărțile lui Ion Creangă citite pe prispa bunicilor. Aveam în jur de 9–10 ani când am început să explorez cărțile din biblioteca bunicii.
La început am încercat să citesc literatură SF, însă la acea vârstă nu am înțeles mare lucru. Curând am găsit lectura potrivită: volumul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Poveștile personajului principal m-au cucerit din prima clipă și m-au făcut să visez la o viață plină de aventuri.
Și astăzi zâmbesc când mă gândesc la „Pupăza din tei”, o istorisire care mi-a plăcut în mod deosebit. În mintea mea de copil, personajul prindea viață la fiecare rând și mă amuzau nespus isprăvile lui:
„— Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup! Eu, atunci, să nu-mi caut de drum tot înainte? mă abat pe la tei, cu gând să prind pupăza, căci aveam grozavă ciudă pe dânsa: nu numaidecât pentru pupat, cum zicea mama, ci pentru că mă scula în toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei. Și cum ajung în dreptul teiului, pun demâncarea jos în cărare pe muchea dealului, mă sui încetișor în tei care te adormea de mirosul… florii, bag mâna în scorbură, unde știam, și norocul meu!”
Asemenea povestiri aprindeau instantaneu imaginația oricărui puști.
O șotie inspirată din cărți
Odată, inspirat de șotiile personajului principal din cărțile lui Ion Creangă, m-am hotărât împreună cu câțiva prieteni de joacă să punem la cale o farsă pe o uliță îngustă din sat. Am luat funia pe care bunica punea rufele și am legat-o zdravăn între doi copaci, de-a curmezișul drumului. Primul trecător a căzut și a început să ne certe atât de tare, încât am rupt-o cu toții la fugă. Funia, bineînțeles, a dispărut în învălmășeală, iar peste câteva zile bunica o căuta disperată prin curte. Bineînțeles, noi nu am spus nimic despre ce se întâmplase!
Aceste mici amintiri mi-au făcut copilăria frumoasă și împlinită. Mi-aș dori ca și noile generații să trăiască bucuria citirii unei cărți bune pe prispa unei case la țară — o perioadă în care imaginația și frumusețea vieții nu erau legate de ecrane și internet, ci de plăcerea de a descoperi lumi nebănuite într-o carte bună.
Vrei un halat de baie pentru cei mici? Poți cumpăra un halat de copii fabricat în România, la prețuri foarte bune!
