Samsung Galaxy S I9000

Până acum 1 an şi ceva de zile am fost fan înrăit Nokia. Telefoanele lor mi se pareau fiabile şi bune de folosit în orice situaţie. Dar timpul a trecut şi eu unul personal am fost dispus să încerc ceva nou. Acum  un an de zile am cumpărat un telefon Samsung Galaxy Spica(I5700) şi am rămas profund impresionat de capacităţile sistemului de operare Android şi de reuşita celor de la Samsung de a face un telefon puternic şi rezistent. Cu toate că am avut ceva probleme cu upgrade-ul la Android 2.1 pentru acest telefon am fost în continuare dispus să testez şi să încerc noi telefoane mobile de la Samsung.

Un telefon care am avut posibilitatea recent să îl testez a fost Samsung Galaxy S. Cu toate că recent s-a anunţat faptul că va apărea şi Samsung Galaxy S II totuşi voi vorbi puţin despre impresia care mi-a lăsat-o acest telefon.

În primul rând la fel ca Galaxy Spica telefonul Samsung Galaxy S are un ecran mai mult decât generos de 4″. Încă de la prima impresie telefonul cel puțin pe mine mă impresionează prin display-ul care îți ia ochii. Rezoluția de 480 pe 800 de pixeli, ecranul super AMOLED și cele 16 milioane de culori fac de asemenea ca telefonul să aibă o claritate deosebită încât să fie o plăcere să îl folosești.

Ceea ce imi place la acest telefon este ca mie personal mi se pare că se mișcă foarte bine atunci când îl rotești și își schimbă poziția.

Pe lângă aceste aspecte telefonul are o cameră foto destul de performantă de 5MP cu detectarea zâmbetului și a feței. Mi se pare un inconvenient faptul că telefonul nu are blitz și nici un buton dedicat lateral pentru deschiderea camerei foto. Totuși aceste mici detalii nu sunt atat de importante și nu au o atât de mare relevanță dacă ne uităm la celelalte opțiuni.

Dacă mă gândesc la funcțiile multimedia pot spune că telefonul poate fi folosit foarte bine pentru a face poze și a asculta muzică. Telefonul este echipat cu o mufa jack de 3.5 ceea ce îl face un player perfect. Totuși mie personal nu îmi place player-ul audio standard si prefer să instalez Winamp-ul din marketul celor de la Google. Din punct de vedere al playerului video pot spune că telefonul se descurcă foarte bine la redarea de fișiere DivX la 720p.

Fiind acestea spuse mă gândesc că ar fi bine să vorbesc și despre sistemul de operare Android 2.1. Acesta se mișcă foarte repede deoarece telefonul este echipat cu un procesor de 1 Gz și 512 MB memorie RAM. Sistem de operare al telefonului este special modificat pentru seria S astfel încât veți avea o experiență plăcută și veți putea folosi telefonul ușor. În cazul în care doriți diferite aplicații de management, office, etc este foarte probabil să le găsiți în cele peste 50.000 de aplicații disponibile in prezent.

Pe lângă aceste aspecte telefonul este dotat cu o memorie internă de 8GB sau 16 GB în funcție de modelul preferat și un slot de memorie.

Dacă ne gândim la conectivitate am putea spune că telefonul are absolut tot ce ii trebuie: Wi-fi, 3G, Bluetooth, microUSB. Astfel dacă te vei putea conecta la o retea wireless atunci vei putea folosi intenetul la capacitățile lui maxime. Totuși un lucru de remarcat la telefon este ca nu vei putea să il folosești în mod deplin dacă nu vei avea activată o opțiune de date deoarece costul per MB mie personal mi se pare foarte mare fără aceasta.

Dacă ar fi sa spun o concluzie la acest articol ar fi aceea că telefonul Samsung Galaxy S personal mi se pare că  își merita banii pe deplin și este un telefon cu dotări foarte bune pentru oricine.

In cazul in care doriți să vedeți alte telefoane mobile puteți să intrați pe evoMAG sau puteți încerca următoarele telefoane: Samsung C3222 Chat cu dual sim sau Samsung S3370 Corby 3G.

10 comentarii

  1. Si eu sunt fan inrait Nokia, asta pentru ca n-am avut ocazia sa testez altceva care sa-mi placa, asa cum ai facut tu.

    Samsung Galaxy S pare minunat, dar parca as da banii pe un iPhone, daca ar fi sa-mi cumpar ceva mai performant decat Nokia 5800-le meu

  2. Author

    Nokia parerea mea ca s-a prostit prea mult….. nu as schimba Android-ul pentru Symbian sau Windows Mobile sub nicio forma.
    Samsung Galaxy S II…. cu procesor dual core:X ala as vrea eu sa il cumpar…… cand va aparea….

  3. Author

    Sincer nu am testat iPhone-ul… deci nu as putea spune ca l-as da… deoarece as vorbi aiurea….
    Dar in schimb pe Android am descoperit niste aplicatii superbe…. care nu stiu daca sunt pe iOS. Cu toate acestea ce imi place la Android este ca este Open Source si mult mai deschis ca iOS, ceea ce ma face sa cred ca nu l-as da….

  4. Author

    P.S: De remarcat ca Samsung Galaxy S a fost telefonul anului 2010 dupa multe clasamente si nu iPhone 4….
    Apple are o politica prea restransa… imi place mult mai mult politica celor de la Google.
    Plus ca sincronizarea SMS-urilor, apelurilor, contactele cu contul de Google mi se pare absolut GENIALA!!!! Fie ca ai telefonul sau nu… ai oricand acces la date din contul de Gmail sau de la sectiunea de Contacte din Google.



  5. Nu as renunta la acest telefon pentru un iPhone

Spune si tu parerea...