Pentru că diaspora  românească este în continuă creștere, din cauza faptului că din ce în ce mai mulți dintre compatrioții noștrii nu-și mai  pot găsi un rost în țara în care s-au născut, tot mai mulți români își sfârșesc zilele departe de casă, în țări străine. Așa se face că din ce în ce mai multe familii îndoliate primesc înștiințări oficiale prin care sunt anunțate că trebuie să se ocupe – și încă în cel mai scurt timp cu putiință – de, să zicem, repatriere decedați Italia .

Unei astfel de situații cu greu i-ar putea face față chiar și niște oameni care nu au sufletul zbrobit de aflarea unei astfel de vești năucitoare, pentru că puțini au au cunoștiințele juridice și experiența relațiilor cu autoritățile, care sunt absolut necesare în astfel de cazuri. Și nici posibilitățile, pentru că repatrierea rămășițelor pământești ale unei persoane decedate nu se poate face oricum – din motive igienico-sanitare (cât se poate de întemeiate, de altfel) legislația europeană este foarte categorică în acest sens.

Citeste si:   Cris Smile- servicii exceptioanale!

Situația nu este, totuși fără ieșire. Nu este nevoie să contactați firemele de pompe funebre din străinătate, care practică niște prețuri absolut prohibitive – cel mai bine este să apelați la serviciile unei firme românești cu o îndelungată experiență în acest sens, cum este Transport Decedați Funeral Express, care poate asigura în cele mai bune condiții și la prețuri care sfidează orice concurență repatrierea rămășițelor pământești ale persoanelor decedate în toate țările Uniunii Europene, Turcia, Serbia sau Republica Moldova.

Firma, care asigură și efectuarea tuturor formalităților necesare (certificat de constatare, certificat de deces internațional, autorizațea de înhumare, certificat de îmbălsămare, pașaport mortuar, aprobări etc.) dispune și de un parc auto specializat, cu dotări la standarde europene și internaționale, constând din mașini dotate cu sisteme frigorifice de ultimă generație.

Citeste si:   Cum să deveniţi manager de resurse umane

Tot ce aveți de făcut într-o astfel de situație tristă este să dați un telefon la numărul 0729 007 003. Solicitarea dumneavoastră va fi înregistrată de un operator, după care Transport Decedați Funeral Express va începe să facă demersurile necesare. Comanda poate fi făcută și on-line, printr-un formular de ofertă. În acest caz, un reprezentant al companiei vă va contacta telefonic în cel mai scurt timp cu pentru a se ocupa de caz.   

Spune si tu parerea...