Serviciile de backup online s-au maturizat și au devenit cu ușurință servicii de tip cloud pentru backup, colaborare, distribuire. De fapt se pare că acum este mult mai avantajos să apelezi la serviciile de acest gen decât la o simplă soluție de backup online. Ideea este că servicii precum Dropbox.com sau Box.net ne pot ușura enorm de mult munca noastră, chiar și numai pentru opțiuni precum bakcup sau distribuire.
Pe scurt, la o comparație atentă se observă clar diferența dintre dropbox și box.net. Platforma box.net este mai avansată, permițând acțiuni de tip drag & drop, aranjarea mult mai ușoară a directoarelor, opțiuni de acces pe nivele, încărcare prin email, aplicații pentru acțiuni complexe și altele. Dropbox este un serviciu asemănător, însă are și el laturile sale puternice.
Aplicația Dropbox constă în crearea unui director pe computerul nostru unde putem să adăugăm fișiere clasificate pe directoare, exact cum procedăm cu celelalte fișiere de pe computer. Ideea este că orice fișier sau director creat, copiat sau mutat în acest director Dropbox va fi copiat, sau sincronizat, în spațiul pus la dispoziție de serviciul de bakcup online. Dropbox oferă pentru început 2 GB de spațiu online, urmând ca acest spațiu să poată fi mărit cu până la 8 GB (250 MB pentru fiecare prieten invitat să se înscrie pe platformă).
Cunoscând aceste date, iată ce se poate face cu această aplicație pentru a-l folosi la maxim. Prima sugestie se referă la faptul de a a ne folosi de Dropbox pentru a ne păstra setările și toate datele unui browser în siguranță. În loc să folosim aplicații de sincronizare pentru Firefox sau Chrome, putem să folosim un browser portabil copiat și rulat din interiorul directorului Dropbox. Aceasta va conduce la salvarea și păstrarea tuturor setărilor, marcajelor și istoricului în online. Astfel, putem să ne folosim propriul browser de pe orice computer accesând contul nostru Dropbox. Mai simplu decât să instalăm un supliment pentru Firefox și să ne logăm în contul nostru, după care să dezinstalăm suplimentul la finalizarea accesului.
Dropbox are nevoie de un folder root pentru a funcționa. Dacă schimbăm în Windows folderul My Documents în Dropbox (schimbăm locația pentru documente) vom obține un folder de sistem ce va fi sincronizat cu ajutorul lui Dropbox. Nimic mai simplu și mai ușor.
Cu Dropbox poți avea directoare pe care să le distribui oricui, fie pentru a colabora pentru anumite proiecte, fie pentru accesul public. Putem să oferim acces unor anumite persoane pe directoare specifice. Directoarele publice nu sunt chiar total publice atât timp cât oferim linkul public doar persoanelor cunoscute.
Un alt avantaj este folosirea Dropbox pe post de host. În loc să încărcăm fișiere pe blog, email sau pe rețele sociale, putem să oferim doar linkul public către acestea.
La instalarea Dropbox, în folderul creat cu numele Dropbox se vor găsi create deja 2 directoare, unul numit Photos și unul Public. Directorul de fotografii permite ca să obținem un link pentru galerii de fotografii (acele fotografii aflate într-un director în Photos). Așa că, dacă ai zeci de fotografii de împărțit cu alții, în loc să te chinui să le sortezi și să le încarci pe mail sau alte spații de transfer unde sunt datele sunt păstrate temporar, mai bine le încarci într-un director din Photos, obține linkul public și trimite-l pe email celor care au nevoie de ele.
Dropbox are și un instrument puternic prin care ține evidența tuturor versiunilor unui fișier anume. Dacă ai nevoie la un moment dat de o revizie mai veche a unui fișier, atunci acesta se poate recupera.
Aceste sunt câteva dintre motivele pentru care ar trebui să ne gândim în a folosi Dropbox, nu doar în interes de serviciu, ci și în interes personal.
Începe acum să folosești Dropbox!
Spune-ne și nouă, tu ce serviciu de backup online folosești?
Oamenii au ajuns aici cautand:
- cum trimit un link dropbox pe mail
- cum folosesti dropbox pe ipad
- cum obtin mai mult spatiu pe dropbox
- cum sa folosesti dropbox
- cum vad pozele altcuiva pe dropbox









